lcp
  • La reducere!
  • -29 lei
Fungicid TALENDO EXTRA - 1 Litru
Click pentru a mari poza

Fungicid TALENDO EXTRA - 1 Litru, Corteva, Vita de vie, Fainare, Valabilitate 02.02.2027

Rating:
(0)
Cod produs: PR-102526
In stoc. Termen estimativ livrare: 2-3 zile lucratoare
Drept de retur 14 zile

Talendo Extra, fungicid sistemic pentru combaterea fainarii la Vita de vie.

Substante active:
• proquinazid 160 g/l
tetraconazol 80 g/l

• Produs ORIGINAL Corteva !!!
• Depozit controlat termic
• Mod de ambalare: 10 buc/bax
• Ambalaj: 1 Litru


Corteva

Perioadă Rată lunară
2 luni 168,00 lei
3 luni 112,00 lei
4 luni 84,00 lei
5 luni 67,20 lei
6 luni 56,00 lei
364,99 lei
335,99 lei
In stoc. Termen estimativ livrare: 2-3 zile lucratoare
Economisiți: 29,00 lei
Stoc disponibil: 299 buc.
Luni - Vineri 8:30-17:00

... sau, cumpără MAI IEFTIN LA PACHET!

OUTLET %
Grăbește-te! Cele mai bune prețuri sunt în OUTLET și stocurile dispar rapid!

Cumpărate frecvent împreună

Date tehnice Fungicid TALENDO EXTRA


• Substante active: proquinazid 160 g/l si tetraconazol 80 g/l

• Formulare: concentrat emulsionabil (EC)

• Certificat de omologare nr: 197PC din 03.06.2016



Omologari Fungicid TALENDO EXTRA


Vita de vie

Boli combatute: Erysiphe necator (Fainare)

Doza: 0,4 l/ha :

0,08 – 0,2 l/ha pana la inceputul infloritului (BBCH 61)

0,13 – 0,3 l/ha pana la inceputul formarii fructelor (BBCH 71)

0,2 – 0,4 l/ha de la inceputul formarii fructelor (BBCH 71)

Volumul de apa: 400 - 1000 l/ha

Numarul maxim de tratamente: 3 x 0,4 l/ha/an

Timp de pauza: 30 zile



Mod de actiune Fungicid TALENDO EXTRA


Proquinazid este o noua substanta activa din grupa quinazolinelor actionand specific impotriva fainarii la vita de vie. Proquinazid inhiba formarea apresorilor si germinarea sporilor, inducand de asemenea reactia de aparare a plantei. Aceasta actiune este de lunga durata si reziduala cultura fiind protejata pe o perioada de 14 - 21 zile (persistenta tratamentului este de 6–8 saptamani). Nu induce rezistenta incrucisata la fungicidele pe baza de triazoli, morfoline, strobilurine sau quinoxyfen.

Tetraconazol este o substanta activa din grupa triazolilor si este parte din grupul SBI (inhibitori de sinteza sterolilor). Aceasta actiune de inhibare rezulta dintr-o reducere a ergosterolului, care afecteaza grav membranele celulare fungice, ceea ce le face nefunctionale. La nivel celular, tetraconazolul inhiba functia citocromului P450mixt - oxidaza care catalizeaza demetilarea 24 - metilen - 24 , 25- dihydrolanosterol (eburicol), un pas important in biosinteza sterolilor ai ciupercii. Datorita solubilitatii sale bune in apa, tetraconazol este bine translocat acropetal.



Mod de utilizare Fungicid TALENDO EXTRA


Talendo Extra se aplica in doza maxima de 0,4 l/ha la vita de vie contra fainarii (Erysiphe necator), intotdeauna preventiv inaintea aparitiei infectiei, incepand din fenofaza de umflarea inflorescentei / formarea ciorchinilor (BBCH 55), pana la formarea completa a boabelor/compactarea ciorchinilor (BBCH 79).

In functie de stadiul de vegetatie si de densitate, doza recomandata este:

• 0,08 – 0,2 l/ha pana la inceputul infloritului (BBCH 61)

• 0,13 – 0,3 l/ha pana la inceputul formarii fructelor (BBCH 71)

• 0,2 – 0,4 l/ha de la inceputul formarii fructelor (BBCH 71)

Daca presiunea de infectie este mare, se repeta tratamentul cu 0,4 l/ha la un interval intre stropiri de 14 zile. Evitati efectuarea a mai mult de 2 tratamente consecutive cu produsul Talendo Extra.


Prepararea solutiei de stropit

Asigurati-va ca aparatul de stropit este curat si in stare de functionare. Calibrati aparatul pentru a asigura uniformitatea stropirii. Asigurati-va ca echipamentul de stropit este curat si in buna stare de functionare. Turnati cantitatea necesara de Talendo Extra in rezervorul masinii pe jumatate umplut cu apa, cu agitatorul actionand pana cand produsul este complet amestecat. Continuati agitarea in timp ce se umple rezervorul cu apa. Se continua agitarea solutiei pe tot parcursul stropirii.

Inaintea stropirii este necesara calibrarea echipamentului pentru asigurarea uniformitatii. In cazul amestecurilor complexe, produsele se adauga in rezervor astfel: plicuri hidrosolubile, granule dispersabile, granule solubile, pulberi, suspensii concentrate apoase, suspensii concentrate uleioase, emulsii concentrate, adjuvanti, surfactanti, uleiuri, fertilizanti si produse antidrift. Nu se pastreaza amestecurile de solutie in rezervorul masinii peste noapte pentru ca revenirea in suspensie poate fi dificila.

In cazul in care solutia de stropit ramane nefolosita mai mult timp, inainte de refolosire, este obligatorie reagitarea solutiei si recircularea ei in echipamentul de stropit pana la revenirea in suspensie normala.



Compatibilitate


Talendo Extra este compatibil cu majoritatea pesticidelor si fertilizantilor foliari. Inainte de utilizarea unui amestec se vor consulta tabelele de compatibilitati si se va face un test pe cultura respectiva. La amestecul in rezervor cu alti parteneri trebuie respectate strict recomandarile de amestec ale produsului partener. Este totusi recomandat ca la amestecuri care nu au fost testate sa se faca un test de compatibilitate fizico-chimica inainte de utilizare observandu-se posibilele efecte adverse (sedimentare, floculare, etc).

Evitati amestecul in rezervor cu un numar mare de produse (erbicide, fungicide, insecticide, fertilizanti foliari, regulatori de crestere, dupa caz) care pot determina solutii foarte concentrate cu efecte antagonice sau fitotoxice. Nu se amesteca cu produse in a caror eticheta se precizeaza ca trebuie aplicate singure sau au interdictii de aplicare cu acest produs.



Prevenirea derivei


Luati toate masurile pentru reducerea potentialului derivei, in timpul stropirii. Nu tratati pe vreme cu vant sau vartejuri. Evitati deriva cetii de pulverizare catre culturile invecinate sau cursuri de apa, canale, suprafete de apa. Nu contaminati suprafetele de apa cu produs sau containere goale. Nu deversati produsul in suprafete de apa sau in

sistemul sanitar de canalizare. Nu aplicati in conditii de inversie termica, la temperaturi ridicate, pe timp secetos sau in conditii de umiditate relativa scazuta.

Nu stropiti daca viteza vantului este mai mare de 15 km/h. Este necesara prudenta extrema daca aceste conditii sunt dominante, indiferent de viteza vantului. Nu tratati in conditii de inversie termica constand in curenti de aer ascendenti si cresterea temperaturii aerului cu inaltimea. Evitati stropirea sau manipularea produsului la o distanta mai mica de 15 m, de bunuri, guri de drenaj, canalizare sanitara deschisa, acumulari naturale sau artificiale de apa, sau locuri unde apa din ploi se scurge din tarlaua tratata, in cursuri de ape permanente sau temporare.



Selectivitate


Daca Talendo Extra este utilizat tinand cont de recomandarile din eticheta si dozele recomandate, produsul nu este fitotoxic.



Restrictii/Masuri de protectia mediului


Nu aplicati pe culturi suferind de stres (seceta, temperaturi extreme, baltiri de apa, infestate cu insecte, avand deficiente de nutritie sau alti factori care reduc cresterea plantelor). Nu aplicati pe culturi umezite de ploaie sau roua. Nu aplicati in santuri de colectarea apei sau sisteme de irigare. Nu se aplica in ape curgatoare sau in zone cu suprafete de apa.

Sa se previna prin orice masuri ca produsul sa ajunga in apele de suprafata. Nu aplicati hidroponic la plantele ornamentale sau cele crescute in vase. Nu aplicati pe gazon sau plante ornamentale. Nu se aplica pe terenuri agricole adiacente cursurilor de apa. Pentru evitarea contaminarii apei produsul trebuie aplicat la o distanta de 15 m de suprafetele acvatice.



Prevenirea aparitiei rezistentei


La utilizarea repetata a fungicidelor cu acelasi mod de actiune, timp de mai multi ani pe aceleasi tarlale, este posibila supravietuirea, inmultirea si dominanta unor biotipuri de patogeni mai putin sensibile, aparute natural. Un patogen este considerat rezistent la un fungicid, daca supravietuieste dupa un tratament aplicat corect la doza si momentul recomandat, in conditii climatice normale. Aparitia rezistentei poate fi evitata sau intarziata prin alternarea sau amestecul produselor cu mod diferit de actiune.



Spalarea echipamentului de stopit


Echipmentul de stropit se goleste complet imediat dupa aplicare. Se spala minutios intregul sistem si se clateste repetat cu apa curata. Demontati si curatati duzele si furtunele. Nu spalati langa bunuri si surse de apa. Apa rezultata de la spalarea echipamentului de stropit se toarna in rezervorul masinii si se aplica pe tarlaua stropita.



Masuri de  igiena si protectia muncii


La manipularea si utilizarea Talendo Extra este obligatorie folosirea echipamentului complet de protectie in timpul lucrului de Tip 4 (EN 14605): salopeta, manusi si cizme

din cauciuc nitrilic, semimasca prevazuta cu filtru pentru particule A1 (EN 141) si ochelari prevazuti cu aparatori laterale (EN 166). La incarcare folositi sorturi din cauciuc.

Respectati urmatoarele masuri de siguranta la aplicarea produsului:

• Nu inhalati vapori sau ceata (aerosoli) proveniti din pulverizare

• Se vor scoate imediat hainele/echipamentul de protectie individual daca materialul a penetrat in interior

• Pentru a proteja mediul inconjurator se va scoate si spala tot echipamentul de protectie contaminat inainte de reutilizare

• Nu aplicati acest produs intr-un mod in care apare pericolul contaminarii lucratorilor sau altor persoane, direct sau prin deriva

• Este interzis mancatul, bautul sau fumatul in timpul lucrului

• Spalati-va bine inaintea meselor si intodeauna dupa terminarea lucrului

• Nu deversati accidental produsul in apele de suprafata sau in sistemul sanitar de canalizare

• Nu se aplica produsul in aproprierea surselor de apa sau pe alte culturi decat pe cea recomandata

• Curatati imediat produsul prin aspirare sau maturare in caz de imprastiere accidentala si puneti intr-un container adecvat pentru reziduuri

• Cereti asistenta unui specialist, daca este necesar

• Daca va simtiti rau chemati imediat doctorul si aratati eticheta



Primul ajutor


In caz de ingestie administrati 1 - 2 pahare cu apa si cereti asistenta medicului sa induca voma sau sa faca spalaturi stomacale. Nu administrati niciodata nimic pe cale orala unei persoane in stare de lesin. Cereti totdeauna ajutorul medicului. In caz de contact cu pielea, spalati zona contaminata cu sapun si multa apa si schimbati imbracamintea. In cazul unei iritatii a pielii sau a unor reactii alergice se va consulta un medic. Se vor spala hainele contaminate inainte de refolosire.

In caz de contact cu ochii se vor tine ochii deschisi si se spala imediat cu multa apa timp de 15 minute. Consultati specialistul daca iritatia persista. In caz de inhalare, scoateti accidentatul la aer curat. Administrati oxigen sau respiratie artificiala daca este necesar. Consultati medicul dupa o expunere semnificativa. In cazul oricarei expuneri cereti ajutorul medicului si prezentati eticheta daca este posibil. 



Conditii de depozitare si transport


Se pastreaza incuiat, ferit de accesul copiilor, in ambalaje originale sigilate, in incaperi uscate, reci si bine ventilate, la distanta de zona locuita, separat de alimente, bauturi si furaje pentru animale, in conditii fara umiditate excesiva, caldura, lumina solara directa si surse de aprindere. Se evita pastrarea la temperatura sub 0 °C. In caz de imprastiere accidentala, se colecteaza produsul si se depoziteaza in locuri special amenajate conform reglementarilor.

Nu folositi/depozitati in locuinte si/sau in apropierea aestora. Transportul se efectueaza ferit de caldura si intemperii. In timpul manipularii, transportului si al depozitarii sunt obligatorii masurile de protectie a muncii, P.S.I., etc. In caz de imprastiere, strangeti produsul si resturile. Deseurile rezultate din folosirea acestui produs pot fi pastrate numai in locuri special amenajate, conform legislatiei in vigoare.



Masuri de prevenire si stingere a incendiilor


Talendo Extra este o emulsie concentrata inflamabila (punct de inflamare 74 °C). Temperatura de depozitare este intre 0 °C si 30 °C. Folositi ca agent de stingere: apa, spuma, zapada carbonica, produse chimice uscate sau dioxid de carbon. Evitati folosirea jetului cu volum mare de apa (risc de contaminare). In caz de incendiu, purtati masca de respirat cu filtru de aer. Nu inspirati fum. Se va avea grija ca apa folosita la stingerea incendiilor sa nu contamineze apa de suprafata sau panza de apa freatica.

Se va colecta separat apa folosita la stingere, care a fost contaminata. Aceasta nu trebuie sa fie eliminata in sistemul de canalizare. Rezidurile de ardere si apa folosita la stingere, care a fost contaminata, trebuie eliminate in conformitate cu reglementarile locale. Pentru incendii mici: Daca zona este puternic expusa focului si daca conditiile o

permit, se va lasa focul sa arda, deoarece apa poate mari poluarea mediului. Se vor raci recipientele/rezervoarele cu jet de apa.



Masuri in caz de scurgeri sau pierderi accidentale


Purtati echipament individual de protectie. Curatati imediat produsul prin aspirare sau maturare. Nu contaminati cursurile de apa sau sistemul sanitar de canalizare. Evitati contaminarea apei cu produs sau cu ambalajul sau. Nu permiteti materialelor sa contamineze panza freatica. Pentru cantitati mici: folositi materiale absorbante inerte: nisip, pamant, pamant kiselgur, vermiculit.

Daca scurgerile sunt consistente: Folositi aspiratoare industriale omologate pentru colectare. Utilizati containere adecvate pentru stocare si distrugere. Autoritatile locale trebuie sa fie instiintate daca sunt scurgeri semnificative care nu pot fi limitate: rauri, lacuri sau canale. Nu se va reintroduce niciodata produsul imprastiat inapoi in container pentru a fi refolosit. Se va elimina in conformitate cu reglementarile locale.

Produsul colectat in urma dispersiei accidentale sau care din alte motive trebuie sa fie distrus, trebuie incinerat intr-o instalatie de incinerare, avand un permis eliberat de autoritatile competente.

  • Cod produs
    PR-102526

  • Tip produs
    Fungicide
  • Producator
    Corteva
  • Substanta activa
    Proquinazid
    Tetraconazol
  • Ambalaj
    1 Litru
  • Cultura
    Vita de vie
  • Actiune produs
    Preventiva
    Reziduala
    Sistemica
  • Boli combatute
    Fainare
  • Mod de baxare
    10 buc

Alte produse în aceeași categorie

Loading...